Ce se întâmplă în mintea celor care se gândesc să se sinucidă. Un psiholog şi un preot explică de unde ne vin gândurile negre şi spun cum putem găsi salvarea

400

Momentul în care un om îşi ia viaţa este interpretat diferit de către Biserică şi de medici. Până să se ajungă acolo, atât preotul, cât şi psihoterapeutul încearcă să găsească metoda cea mai bună pentru a preveni dramaticul gest.

Echipa „Adevărul” a discutat despre sinucidere cu un preot şi un medic, iar concluzia este clară: sinuciderea nu este soluţia pe care o cauţi, dar atât duhovnicul, cât şi psihoterapeutul te pot ajuta.  Sinuciderea – un păcat împotriva Duhului Sfânt Preotul Florin Ioniţă din Constanţa crede că sinuciderea reprezintă o lepădare de Hristos şi de Dumnezeu. Modelul sinuciderii în Biblie vine de la Iuda, care şi-a dat seama că a greşit faţă de Dumnezeu, nu a avut curajul să recunoască şi a ales această variantă.    „Este un păcat împotriva Duhului Sfânt, un păcat capital. Dumnezeu este cel care dă viaţa şi o dă din iubire, în sensul că prin viaţa aceasta pământească omul se poate îmbunătăţi să ajungă la starea primordială, pe care o aveau în Rai, Adam şi Eva până la căderea în păcat. Ca o metodă de îndreptare a omului, Dumnezeu a permis ca el să treacă şi prin suferinţă”, a explicat părintele Florin Ioniţă.   Cu toate acestea, Biserica Orotodoxă nu poate accepta gestul sinuciderii şi asta pentru că omul care se sinucide nu poate să-şi ceară iertare pentru păcatele sale.   În astfel de cazuri, preoţii nu fac o slujbă de înmormântare, ci doar una specială pentru întărirea credinţei familiei. Astfel, preotul vine în casa persoanei decedate şi sfinţeşte locul cu agheasmă. Acelaşi gest este făcut şi pe drum, în spatele cortegiului funerar, dar şi la cimitir. Unii preoţi spun câteva cuvinte pentru cei rămaşi în viaţă. Această ceremonie are loc tocmai pentru că se spune că ultimul drum al celui sinucis este blestemat.    Preotul Florin Ioniţă spune că a avut situaţii în care credincioşii au vrut să se sinucidă, dar nu şi-au dus gestul la bun sfârşit.    Un astfel de credincios care vine să se spovedească este „primit cu toată căldura, cu toată atenţia, este încurajat să treacă peste acest moment şi considerăm că Dumnezeu a avut milă de el şi a făcut în aşa fel încât să nu se ajungă acolo. Considerăm că a reuşit să treacă peste acea ispită pentru că este o mare ispită”, a mărturisit preotul constănţean.   Preoţii care au astfel de cazuri fac tot posibilul să îi ajute pe credincioşi, fie prin întâlniri mai dese, rugăciuni. Cele mai multe cazuri apar din pricina sărăciei, deznădejdii, din cauza faptului că au fost înşelaţi de soţ sau soţie.    Părintele Florin Ioniţă este convins că un om care se gândeşte la sinucidere poate fi ajutat dacă există o colaborare între medic şi preot. „Psihologul doar deschide problema. Vindecarea totală vine prin taina mărturisirii păcatelor şi prin harul lui Hristos care lucrează prin sfintele taine”, a încheiat preotul constănţean.

Medicul poate să ofere o altă perspectivă asupra vieţii Doar o parte dintre pacienţii cu gânduri suicidale ajung în faţa unui psihiatru sau psihoterapeut. Echipa „Adevărul” a discutat despre acest subiect cu doctorul Cristina Cazan de la Ovidius Clinical Hospital Constanţa.   Medicul constănţean crede că aceşti pacienţi sunt de cele mai multe ori oameni cu traume vechi, pe care nu le-au depăşit, pe care familia le-a ignorat, pacienţi cu tulburări psihiatrice severe. În general, familia spune „Nu are niciun motiv pentru care să fie trist”. Cu toate acestea, invariabil, toţi pacienţii cred că nu au niciun motiv pentru care mai vor să trăiască sau găsesc sinuciderea ca fiind soluţia la acel moment.   Doctorul Cristina Cazan spune că oamenii care se sinucid sunt cei care ajung tarziu în cabinetul unui specialist. „Ei îşi pun în cap asta şi sunt înverşunaţi. Au nevoie de o susţinere din partea familiei şi a terapeutului. E ca şi cum trebuie să-i reprogramăm, să îi facem să înţeleagă că situaţia poate fi depăşită”.    De fiecare dată, primul pas propus de medicul psihiatru este terapia medicamentoasă şi este recomandată internarea. Dacă pacientul refuză, atunci este nevoie de supraveghere 24 ore din 24 din partea familiei, iar terapeutul devine un fel de eu auxiliar şi îl ajută în reevaluarea  situaţiei.    Care sunt problemele care duc la sinucidere Medicul constănţean a declarat pentru „Adevărul” că există factori externi si endogeni care duc către această soluţie extremă.    „Răspunsul pacientului este variat. De cele mai multe ori ei văd sinuciderea ca pe o soluţie la problema lor. Asta pentru că le sunt depăşite mecanismele de readaptare la o situaţie – slujbă pierdută, probleme cu soţul sau soţia. Din această cauză apare o îngustare a conştiinţei şi pacientul este focalizat pe soluţia asta.   Stimului deciziei este o durere psihologică, frustrare. Emoţia lor e disperarea pentru că se aşteaptă să fie înţeleşi de cei din jur şi asta nu se întâmplă” a mai spus dr. Cristina Cazan.
„Oamenii au dreptul să moară” Medicul constănţean spune că există şi cealaltă latură a sinuciderii care se întâmplă la o persoană care este un bolnav cunoscut cu afecţiuni psihice. Pacienţii cu schizofrenie sau tulburări afective bipolare ajung să facă gestul suprem.    „Oamenii au dreptul să moară. Atâta timp cât nu ai complianţă din partea familiei şi pacientului pentru că nu poţi să chemi ambulanţa, iar el semnează că refuză actul terapeutic şi internarea, dacă nu reuşeşti să-l convingi, nu ai ce să-i faci”, spune dr. Cristina Cazan.    În cazul acestot pacienţi nu mai este vorba despre o situaţie de criză, ci de o temporară deformare a realităţii. Medicul constănţean spune că şi Biserica poate să fie o soluţie. „Dacă pacientul se adresează duhovnicului, el caută acolo speranţa, o poate găsi şi în acest fel poate să depăşească o situaţie de criză. Atunci când avem de a face cu pacienţi psihotici, duhovnicul trebuie să sugereze mersul la medic”, spune Cristina Cazan.    Familiile sinucigaşilor pot fi ajutate   Medicul constănţean crede că familiile pacienţilor pot să aibă sentimente de vinovăţie. Tocmai pentru asta este nevoie să conştientizeze riscurile. „Familiile vin la medic şi au tendinţa să îi pună lui în cârcă toată responsabilitatea. Neimplicarea lor poate să-mi prejudicieze şi mie actul medical. Şi ei trebuie să-l susţină”, explică psihoterapeutul.    Dacă apar sentimentele de vinovăţie, un medic poate să le explice care era suferinţa, dar chiar şi aşa, nimic nu pare să ajute. Familiile pot fi consiliate şi pot fi dăcute să înţeleagă că fiecare om ia decizii pentru sine.    Cel mai important lucru pe care un pacient cu astfel de tendinţe trebuie să-l înţeleagă este că psihiatrul, psihoterapeutul prin tratament, prin creearea unei alianţe terapeutice, poate să ofere o altă perspectivă asupra vieţii pacientului. El poate să-i arate că există şi alte soluţii pentru rezolvarea unei ”crize”, altele decât acelea pe care el le cunoaşte, le-a folosit o viaţă iar acum… “nu se mai potrivesc”.

„Oamenii au dreptul să moară” Medicul constănţean spune că există şi cealaltă latură a sinuciderii care se întâmplă la o persoană care este un bolnav cunoscut cu afecţiuni psihice. Pacienţii cu schizofrenie sau tulburări afective bipolare ajung să facă gestul suprem.    „Oamenii au dreptul să moară. Atâta timp cât nu ai complianţă din partea familiei şi pacientului pentru că nu poţi să chemi ambulanţa, iar el semnează că refuză actul terapeutic şi internarea, dacă nu reuşeşti să-l convingi, nu ai ce să-i faci”, spune dr. Cristina Cazan.    În cazul acestot pacienţi nu mai este vorba despre o situaţie de criză, ci de o temporară deformare a realităţii. Medicul constănţean spune că şi Biserica poate să fie o soluţie. „Dacă pacientul se adresează duhovnicului, el caută acolo speranţa, o poate găsi şi în acest fel poate să depăşească o situaţie de criză. Atunci când avem de a face cu pacienţi psihotici, duhovnicul trebuie să sugereze mersul la medic”, spune Cristina Cazan.    Familiile sinucigaşilor pot fi ajutate   Medicul constănţean crede că familiile pacienţilor pot să aibă sentimente de vinovăţie. Tocmai pentru asta este nevoie să conştientizeze riscurile. „Familiile vin la medic şi au tendinţa să îi pună lui în cârcă toată responsabilitatea. Neimplicarea lor poate să-mi prejudicieze şi mie actul medical. Şi ei trebuie să-l susţină”, explică psihoterapeutul.    Dacă apar sentimentele de vinovăţie, un medic poate să le explice care era suferinţa, dar chiar şi aşa, nimic nu pare să ajute. Familiile pot fi consiliate şi pot fi dăcute să înţeleagă că fiecare om ia decizii pentru sine.    Cel mai important lucru pe care un pacient cu astfel de tendinţe trebuie să-l înţeleagă este că psihiatrul, psihoterapeutul prin tratament, prin creearea unei alianţe terapeutice, poate să ofere o altă perspectivă asupra vieţii pacientului. El poate să-i arate că există şi alte soluţii pentru rezolvarea unei ”crize”, altele decât acelea pe care el le cunoaşte, le-a folosit o viaţă iar acum… “nu se mai potrivesc”.

Psihoterapeutul Cristina Cazan. FOTO OCH Citeste mai mult: adev.ro/pbc0ug

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here