DESPRE COPILĂRIE

138

A fost odată … Să vorbești despre copilărie ȋnseamnă să vorbești despre vârsta Bucuriilor, a imaginaţiei, despre tărâmul poveștilor , despre o lume unde totul este posibil, o lume deschisă spre iubire și frumos. O lume mirifică unde ne pierdem ȋn jocuri pe dealuri ȋnverzite, pe câmpuri cu maci purpurii, printre lanuri cu spice aurii, o lume a inconştienţei frumoase care te face să simţi bucuria din plin, fără a simţi teama de viitor. O lume ȋn care te regăsești alături de Feţi Frumoși și Ilene Cosânzene, o lume ȋn care te transformi ȋn prinţ sau prinţesă te lupţi cu balauri fioroși, te ȋntâlnești cu împăraţi care au castelul ȋn munţii de diamante,  cu vrăjitoarea cea rea și cu zâna pădurilor, ȋţi faci scară dintr-o creangă de copac și ajungi până ȋn ȋnaltul cerului, acolo unde trăiește un moș cu barbă de cleștar, care de mii de ani cioplește stele, și-ţi va umple pumnul cu lumină, pe care te ȋntorci să o dăruiești cu dragoste și bucurie aici pe pământ. Mergi ȋn ȋmpărăţia vânturilor și a ploilor, vorbești cu florile și animalele. Şi crezi cu tărie că este adevărat.

COPILARIEAlergi după fluturi și plângi după gândăcelul care a zburat din palma ta. Faci zmee și le ȋnalţi ȋn văzduh. Atingi albastrul cerului și norii și nu mai aparţii acestei lumi, simţi o stare de “suveranitate”, o experienţă „regeneratoare”.  Iar a doua zi, la revărsatul zorilor o iei de la capăt, te scoli mai curajos, viteaz cu platoșa ruptă din soare, spre a ȋncepe un nou drum de legendă și poveste, dinspre răsărit spre miazănoapte, trecând peste câmpuri pustii și peste mări furtunoase, ȋnfruntând oștiri și dragoni zburători, aducând spre seară mamei trofeu un buchet de flori de câmp, pentru că tu știi cel mai bine cum poţi să-i spui oricând “te iubesc”. Orice gând al tău e purtat de vânturi  și se ȋnalţă spre curcubeul plin de culori ȋn cautarea frumosului, dragostei și a adevărului numai de tine știut . Peste tot ȋn lumea ta este pace, bucurie și povești cu final fericit.                                                                                     Şi cand spui copilarie, spui bunici. Vă mai amintiţi uliţele copilăriei din satul bunicilor, pe unde alergaţi desculţ, cu o bucurie nespusă, o bucurie sinceră, de curtea primitoare care vi se părea imensă, de grădina cu miros de trandafiri, bujori și regina nopţii, de via care zumzăia şi ciripea continuu, iar serile miroseau a struguri, a pământ ars şi ascultaţi greierii ascunşi printre lemne, de întinderea înfricoşătoare de porumbi din spatele casei,  de livada dinspre care veneau, pe aripi de vânt, miresme îmbătătoare  de fructe, de aer curat. Un regat ȋntreg pe care-l stăpâneaţi nestingherit. Toate personajele, toate lumile imaginare erau adunate acolo.

COPILARIECum să uiţi mirosul de pâine pe plită, de gogoși și plăcinte, clătite, tarte cu vișine, șebeturi, dulceaţă, mirosul de lapte proaspăt…și cum toate erau mai bune decât orice ciocolată sau prăjitură super sofisticată. Casa bunicilor, casa minunilor, plină de mobilă veche, de poze, de vederi, frânturi de amintiri din alte vremuri, o atmosferă specială, caldă, veselă şi emoţionantă. Şi nu există un loc mai magic decât podul casei, unde scotoceaţi printre cuferele și lăzile de zestre ale bunicilor.          Vă mai amintiţi  de prietenii cu care vă jucaţi și făceaţi șotii și cu care aţi împărtășit atâtea vise, idealuri, trăiri, emoții, timp…

COPILARIECum vă jucaţi ȋn zăpadă cu săniile ore ȋn șir și vă ȋntorceaţi cu șosetele de lână pline de ţurţuri, cum mergeaţi cu plugușorul și sorcova din casă ȋn casă …și câte și mai câte altele. Nu-i de mirare că vi se păreau prea scurte verile și iernile pentru câte aventuri aveaţi ȋn plan. Plecaţi cu teme, cărti și caiete după voi…și vă aminteaţi de ele cu o zi ȋnainte de sfârșitul vacanţei. Şi doreaţi în secret să nu se mai termine vacanţa.Povești, oameni și ȋntâmplări care au rămas mereu ȋn sufletul nostru,  Cum aţi putea să uitaţi vreodată ochii bunicilor, plini de bunătate și dragoste, ochii care lăcrimau când venea sfârșitul vacanţei.

Acolo, la bunici, sunt locurile ȋn care fiecare pietricică are o istorie, unde fiecare casă spune o poveste. Locurile astea speciale care v-au dăruit cele mai frumoase vacanţe, vise și amintiri.  Bunicii sunt consideraţi niște ȋngeri păzitori ce ne ocrotesc tot timpul cu gândul și ne ajută sa continuăm drumul nostru ȋn viaţă. Ne iubesc fără să ceară nimic ȋn schimb, ne ajută fără să aștepte mulţumire, ne fac viaţa mai frumoasă.  Ei ne-au ajutat să devenim mai buni ȋn aceasta lume, și ne-au ajutat să construim un univers bogat de sentimente și ȋnţelepciune strămoșească.Acum ochii se umezesc sub povara atâtor amintiri unice. Miresmele copilariei…pachetul cu vise pe care-l purtam cu noi in viaţă… Astazi s-au schimbat multe, chiar prea multe…parcă toate s-au pierdut ȋn negura uitării… astăzi vorbim de tablete, telefoane mobile, prieteni virtuali, hoteluri, haine de firmă, malluri… Astăzi ni se pare mult mai greu să ne ȋnvăţăm copiii că fericirea vine din lucruri simple. O copilărie fericită ȋnseamnă trăire intensă, e cerul plin de culori, înseamnă să trăieşti fiecare clipă cu suflet şi din suflet, e zâmbet, puritate, inocenţă.

COPILARIE

Creion   de Tudor Arghezi

Fă-te, suflete, copil
Şi strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moţ și ciucuri,
Ca să poţi să te mai bucuri.

Strânge slove, cărţi și pană.
Dă-le toate de pomană.
Unui nou ȋnvăţăcel,
Să se chinuie și el.

Gândul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie și pădure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngână și te minte.

Când tristeţile te dor,
Uită tot și tâlcul lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here