Povestea trista a unui biet catelus!

250

“La 6 saptamâni m-ati luat la voi! M-am jucat mult cu copii si eram foarte fericit alaturi de voi. Cum trecea timpul, nevoia de miscare crestea si cu ea odata si nevoia de hrana. Copii nu se mai jucau cu mine, iar daca încercam sa-i provoc la joaca, ma mai si loveau… Dar într-o zi, m-au urcat în masina, eu eram asa bucuros ca în sfârsit dupa luni de zile am sa mai vad si altceva… Undeva, pe marginea drumului ne-am oprit si mi-au aruncat mingea… Am alergat fericit dupa ea, dar când m-am întors, voi nu mai erati nicaieri … Foarte speriat va cautam alergând printre masini, unii ma claxonau, altii accelerau si mai tare. Am vrut sa alerg la marginea drumului pentru ca îmi era foarte frica, dar dintr-o data am simtit o puternica lovitura si nu am mai reusit sa ma ridic. Cu mare greutate m-am târât pâna la marginea drumului… V-am strigat…, as fi vrut sa merg dupa voi, dar nu mai puteam… în jurul meu era numai sânge!… Era întuneric… frig…s i-mi era foarte frica… Mingea înca nu o lasam… eram sigur ca o sa va întoarceti dupa mine! Degeaba! Gemeam! Nimeni nu ma baga în seama… Dupa multe ore de chin si durere, s-a oprit cineva lânga mine… Fara sa-l deranjeze noroiul si sângele, m-a luat în brate si m-a asezat în masina… Un barbat alb ne-a întâmpinat când ne-am oprit, dar când m-a vazut doar a dat din cap fara sperante… Noul stapân care ma cunostea doar de 15 minute, plângând m-a strâns la piept… doar atunci am lasat mingea ca sa-i ling mâna… în semn ca-i MULtUMESC… apoi am adormit… ultimul lucru ce am auzit era plânsetul STaPÂNULUI… Acum nu-mi mai este frica… nici frig… si nimic nu ma mai doare… Oare?… daca nu rodeam papucii când eram micut si… nu mâncam asa de mult… poate mai traiam…”

Nu am putut sa nu fac public si în ziar, aceasta poveste! Am încercat sa patrund pe moment în sufletul bietului catel. Mi s-a parut groaznic ce trebuie sa simta un biet catelus, lipsit de aparare în jurul acestei jungle în care traim noi oamenii. Unii care sunt cu mintea îngusta nu-si pot imagina aceasta poveste nicicum. Doar sa spuna simplu: “dar luati-i dracului acasa!”. Am primit-o pe adresa de mail, sincer ochii mi s-au umplut de lacrimi, ma gândeam într-adevar ca asa ajung catelusii pe strada, din ignoranta unora, tot din cauza speciei noastre umane, educate si tineti-va respiratia cu “clasa”. Aceasta poate fi povestea miilor de câini. Atâta timp cât sunt micuti si draguti cumva reusesc sa fie tinuti, se mai tolereaza ca mai rod un pantof, ca mai fac pipi în casa, ca îi mai scot la o plimbare, dar cu timpul când vin concediile când trebuie sa le acorzi mai multa atentie atunci îi arunca în strada.

 

Cum au oamenii suflet? Deci nu de aici porneste greseala multora? De ce exista Directia Sanitara Veterinara? De ce în cadrul ei nu figureaza un birou de monitorizare ca toti cei care detin câini sa fie luati în evidenta, fiecare casa, fiecare strada, sa mearga inspectorii sa vada conditiile în care sunt tinute acesti câini, sa oblige lumea sa-i sterilizeze, sa le monteze cipuri pe banii lor, sa nu mai auzim ca statul nu are bani, au facut-o odata si gata nu e o avere, asa nu se înmulteste cateaua de la poarta X cu catelul de la poartaY. Dar nu exista acesti inspectori încât sa se deplaseze sa faca aceste verificari, doar încalzesc scaunul degeaba si sunt imaginea propriului lor birou, e mai usor. Odihna placuta! Asta s-ar cheama deja SPCA! Oamenii trebuiesc luati la raspundere de ce îsi lasa câinii pe strada, sau acuzati de abandon. Degeaba venim cu idei de adormit copii, pentru ca în fiecare an o catea face de la un pui pâna la chiar 12 pui. Le dam în cap ca niste barbari ce suntem, oameni cu pretinse dorinte de civilizatie cu gânduri mizere îsi varsa dejectiile intelectuale în tot felul de legi care nu ne ajuta la nimic. Daca ati face astfel de legi cu siguranta s-ar curata strazile mai usor de acesti nevinovati, care se nasc fara vointa lor.

 

Nu cer viata de la nimeni, precum nici omul nu cere viata, pur si simplu ne nastem, cica suntem un fruct al dragostei. Culmea persoanele care sunt de obicei împotriva câinilor sunt aceia care cu ceva vreme în urma dormeau iarna cu porcul si gainile în casa. Aici multi ar trebui sa fie catapultati într-o tara tribala de dezaxati dupa felul în care gândesc si au numai gânduri de asasini, ucigasi. Eu propun sa distrugem tot ce înseamna animale, credeti-ma într-o tara ca a noastra doar se chinuie, pe lânga ca se chinuie mai sunt adunaturile de otrepe cu pretentii de cultura, care fac tot felul de experimente pe spatele lor. Nu ne trebuie gradini zoologice, va propun stimati directori sa stati voi pe o portiune de câtiva metri patrati si sa behaiti acolo de foame, de sete, lipsiti de libertate si sa va bucurati când vine “lumea buna” sa va admire.

Editorii de atlase zoologice si botanice vor fi încântati sa satisfaca cerintele poporului nostru pentru ca lumea sa stie cum arata un câine, o pisica, un cal sa nu se stearga de tot din memorie contactul cu ele. Daca va lasa din greseala memoria si nu va aduceti aminte cum arata unul dintre animale, luati atlasul si delectati-va cu ele! Pe curând!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here